Baschet la mall

Baschetul e una dintre pasiunile mele. Comentez mai bine decât joc, mă uit când apuc la NBA și uneori la Euroliga.

De mult timp se desfășoară în România competiții de baschet la un singur panou, 3 la 3, cu regulament specific, diferit de cel al baschetului clasic. Asemănător cu ce jucam eu prin cartier.

Într-o frumoasă zi de mai se organizează un turneu de 3 la 3 fix în Park Lake, mallul de lângă casa mea. Îmi zic în sinea mea că trebuie să trec pe acolo, mai ales că nu mai văzusem live niciun turneu de ăsta. Decis, sâmbătă pe la prânz ies cu familia spre mall.

Generația următoare de baschetbaliști

Primul contact e cu terenurile din afară unde se desfășoară un meci de juniori. Îi explic copilului (cu un aer de cunoscător) câteva noțiuni de bază. El având 5 ani, mă rezum să îi zic că sunt 2 echipe și trebuie să arunce mingea la coș. Că se marchează des și o să vadă destule coșuri.

Aruncarea de tip cocor, ca în Karate Kid

Încep întrebările:
– Și când o să dea coș?
– Acuși, uite, o să arunce imediat și o să marcheze.
Trec 20-30 de secunde, vreo 2 aruncări, niciun coș.
– Tati dar de ce nu dau coș?
– Nu e așa ușor, să știi Rareș. Trebuie mult antrenament.

Acum chiar că bagă coș! Nu? Off

Încă 20 de secunde, niciun coș.
– Dar când o să dea că ai spus că dau. De ce nu dau?
– Păi uite tati că sunt încă juniori și mai mau de învățat, haide înauntru să vedem jucătorii mai buni, cu experiență.

Ca paranteză, înțeleg dorința ăstora mici de a face faze de spectacol, fente ca în mixtapeurile de pe net, dar dacă după aia bați cuie în panou, ce folos? Ar trebui ca cineva, pe la cluburile unde activează mulți, să îi învețe întâi niște fundamente. Cum ar fi să nimerească cu mingea în coș. Eh, cârcoteli de om bătrân.

Old boys sau când spiritul de competiție se ascute cu vârsta

În mall găsesc un loc la etaj chiar deasupra terenului, super, putem lua masa și trage cu ochiul la meciuri. Pe teren se joacă meciuri la categoria peste 35 de ani. Mă gândesc „uite ăștia sunt de vârsta mea, interesant, ia să vedem cum joacă. Experiență și eficiență.”

Pe teren ceva campioni cu repetiție ale turneelor, echipa lui Mache, joacă întâi cu unii de care nu auzisem.

Mache la ananghie

Meci disputat, câștigă Mache.
Câteva crispy strips și un desert mai târziu (copilul nu a mâncat de la KFC, nu săriți, huo!), Mache și prietenii joaca cu The Rocks. Zic ăsta meci interesant. Protagoniștii încep încălzirea:

Echipele la încălzire

La Mache în echipă e unul chel, bine făcut, mai tânăr decât media, care bagă coșuri de la distanță cu ușurință. De urmărit, îmi zic. Mache aruncă și el bine. Printre oamenii de pe teren se remarcă un tip slab, pe la vreo 60+ de ani. Pare un pic din alt film față de tipii mari din jur.

Începe meciul. Activitate mare sub panou, îmbrânceli, coate. Spiritele se încălzesc. Se joacă dur și oamenii ajung claie peste grămadă pe jos:

Evoluții la sol. Mache îi prinde capul adversarului să nu se lovească.

La aruncările de sub panou se administrează topoare (când măna adversarului, aia cu mingea, e ca un lemn și tu dai să îl crapi).
– Tati dar de ce se lovesc oamenii ăia?
– Din greșeală, vor de fapt să blocheze mingea.

Deja doi dintre seniorii mai înalți sunt față în față și își aruncă vorbe grele, gata de luptă.
– O să se bată?, mă întreabă piticul. Un gând rău îmi înflorește în minte și zâmbesc malițios. Răspunsul meu sună ușor fals:
– Nu tati, cum să se bată. E și un arbitru pe teren, în plus baschetul nu e un sport periculos (ha!).

Se cere timeout să se răcorească spiritele. După timeout pe teren intră tipul slab cu părul alb . Două faze mai târziu, tipul chel, mai tânăr și mers pe la sală, îl zboară printr-un contact doi metri mai încolo, pe jos. Căruntul se ridică greu și continuă. Echipa lui Mache câștigă.

– Și tu joci la fel ca oamenii ăștia sâmbăta când mergi la baschet? mă întreabă curios puștiul.
„Uneori chiar mai bine ca unii dintre ei, îmi zic fudul în gând”. Răspund cinstit:
– Nu, mai prost. Ei au făcut baschet și se și antrenează, plus că sunt mult mai în formă ca mine.

– Dar mingea voastră e tot drăguță ca asta, galben cu albastru?
– Nu, asta e mai mică, ca mingile pentru fete. Noi jucăm cu una mai mare pentru băieți, clarific eu cu un zâmbet superior. E portocalie.

Câștigătorii intră în scenă

Terminăm masa și cobor la parter eu mai rămân un pic să văd. Joacă două echipe mediocre. Multe ratări. Pe teren un tip gras solid, cu oase mari (cum se zice corect acum, ușor supraponderal?). Adversarul lui direct e un tânăr de culoare (am zis bine?), cu un cap mai înalt, detentă, dribling și viteză. Mă identific mental cu cel mai gras greu dintre ei și îi doresc mult succes. Degeaba.

 

Dă pasa sus la alley-oop, să dau peste el!

Ultimul meci la care mă uit are o echipă de sârbi contra unora de pe la noi. La sârbi e unul mare (versus adversarii de acolo), atletic, dar și restul sunt rapizi și bine făcuți. După câteva minute tipul mare se retrage, nu are ce juca acolo. Câteva faze în care aruncă, tot el recuperează și dă coș sau în care blochează cu ușurință îl conving probabil că pierde timpul și adversarii nu au nicio șansă:

Slam Dunk, poster peste români

 

Deși echipele sunt acum echilibrate ca înălțime, sârbii înving zdrobitor. E ca un meci adulți versus copii. Se termină 22-3 și doar pentru că spre final sârbii se relaxează și mai marchează un coș-două și ai noștri.

Ăsta e nivelul pe la noi. Plec spre casă cu familia, edificat.

Pentru cei care sunt interesați de baschet, uite câteva informații suplimentare:

  • El e Mache, iar tipul chel mai tânăr din echipa lui e Paul Helcioiu, fost baschetbalist în divizia A, națională și câștigător FIBA Eurochallenge Cup cu Asesoft.
  • Sârbii au câștigat turneul într-o finală cu alți sârbi.  Se cheamă Zmajevi, nu sunt cei mai buni din lume nici pe departe.  Au câștigat în grupe cu scorurile de 22-3, 21-2, 21-3 Tipul înalt de 209 și 110 kg joacă în prezent la Politehnica Iași, e Dejan Bjelic, deci departe și el de nivelul de top european.
  • FIBA 3×3 e un sport olimpic acum și se joacă cu o minge specială, mică ca cea de fete dar grea ca cea de băieți.

 

 

  • Distribuie:

Sunt un fotograf amator căruia îi place uneori să spună și povestea din spatele imaginilor, așa cum am văzut-o sau cred eu că s-a întâmplat.

Lasă un răspuns